Samarineancă. Străină de neam, nebăgată în seamă, ca o
cârpă lepădată. Îşi ducea viaţa umil, în păcatele ei. Cenuşăreasă a societăţii,
iată că tocmai asupra ei Se apleacă Fiul Tatălui ceresc: îi adusese haină de
nuntă…
De la-nceput mi-a fost dragă femeia samarineancă.
Încă de când am descoperit-o uimit în extraordinara
relatare a Sfântului Evanghelist Ioan. Căci Apostolul iubirii a ştiut, atent la
suflarea Duhului Sfânt, să surprindă esenţialul într-un om şi în epoca în care
el a trăit.
Omul era Femeia Samarineancă.
Epoca era a crucificării timpului însuşi în întâlnirea
faţă către faţă a lui Dumnezeu cu făptura Sa, atât cât putea ea îndura.
Samarineanca era o femeie frumoasă.
