Cea mai frumoasă definiție pentru icoană este această
metaforă: fereastră spre cer. O definiție
cu adevărat inspirată.
Elementul comun al tuturor icoanelor este sfințenia
persoanelor reprezentate în ele. Tocmai de aceea icoana are această calitate:
de a ne facilita legătura cu Dumnezeu si cu sfinții Săi.
Ființa umană, grație dimensiunii sale spirituale, e
însetată de Dumnezeu.
Așa se face că omul e într-o continuă căutare.
Câta vreme el caută numai lucruri materiale, e nemulțumit
și e mereu însetat.
Iși dorește cu ardoare un lucru, îl obține (cu mai mult
sau cu mai puțin efort) și, inevitabil, după un timp relativ scurt, vrea
altceva, altul devine obiectul dorinței sale ardente. Îl obține și pe acela,
dar nici așa el nu-i mulțumit și rămâne într-o înfrigurată căutare a ceva nou.
De la o vreme, omul simte un gust amar, un soi de dezamăgire amestecată cu o
lehamite ce nu poate fi vindecată și care îl duce încet într-o stare de
deprimare fără un motiv aparent.
