O femeie frumoasă. Ca o floare de nufăr, Samarineanca…

Samarineancă. Străină de neam, nebăgată în seamă, ca o cârpă lepădată. Îşi ducea viaţa umil, în păcatele ei. Cenuşăreasă a societăţii, iată că tocmai asupra ei Se apleacă Fiul Tatălui ceresc: îi adusese haină de nuntă…

De la-nceput mi-a fost dragă femeia samarineancă.

Încă de când am descoperit-o uimit în extraordinara relatare a Sfântului Evanghelist Ioan. Căci Apostolul iubirii a ştiut, atent la suflarea Duhului Sfânt, să surprindă esenţialul într-un om şi în epoca în care el a trăit.

Omul era Femeia Samarineancă.

Epoca era a crucificării timpului însuşi în întâlnirea faţă către faţă a lui Dumnezeu cu făptura Sa, atât cât putea ea îndura.

Samarineanca era o femeie frumoasă.

Binecuvintează, Doamne!

Binecuvintează, Doamne, ziua aceasta ivindă și pe Părintele meu!

Dă-i sănătate, putere de muncă și rugăciune fierbinte. Acoperă-l cu roua darului Tău și îl păzește pe el de tot răul. Îngrădește-l cu Cuvântul Tău, întărește-l în lucrarea poruncilor Tale, scoate-l teafăr și nevătămat din toată ispita și-i dăruiește biruință deplină asupra potrivnicului. Fii lui împreună-călător pe drumul Crucii, Prieten intim și Mire nedezlipit inimii lui. Daruiește-i vreme de pocăință și-l mântuiește cu judecățile pe care Tu Însuți le știi. Iar când va veni timpul de a trimite îngerul morții, ca să-l dezlege din cele de-aici, Tu Însuți pogoară-Te blând și primește în brațele Tale părintești duhul lui.

Binecuvintează, Doamne, pe toți părinții duhovnicești!

Ajută-i să fie vrednici purtători ai harului Tău și lucrători destoinici în via ce le-ai încredințat. Dăruiește-le toate cele de trebuință în viața aceasta și-i fă pe ei fii ai Învierii și moștenitori ai împărăției Tale cerești. Ce vor fi și greșind, ca niște oameni ce sunt, iartă-le lor, dăruindu-le pocăință și spălându-i în botezul lacrimilor pe care le vei fi dăruind lor. Pentru dragostea Ta și pentru rugăciunile Părintelui meu, mântuiește, Doamne, pe toti părinții duhovnicești!

Ce pot spune eu, Doamne?

Ce pot spune eu, Doamne, acum, despre mine și Tu să nu știi?

Cu sufletul gol – stau înaintea feței Tale dumnezeiești și inima mea despuiată e înaintea ochilor Tăi. Cu ce veșmânt aș putea să acopăr urâciunea din mine? Și cum aș putea socoti că ea ar putea să rămână ascunsă privirilor Tale? Și de ce mi-aș tăinui murdăria și boala tocmai de Tine, Cel Care Singur poți să mă vindeci și să mă curățești?…

Tu mă vezi precum sunt. Tu mă știi până în cele mai dinlăuntru ale mele, căci Ție nimic nu poate să-Ți fie ascuns. Tu m-ai zidit în pântecele maicii mele și în gândul Tău sunt mai înainte ca eu să fi răspuns chemării Tale din neființă. Tu cunoști frumusețea chipului ce-ai pus în mine și singur Tu șii cât de departe mă aflu eu de plinirea asemănării. Tu, Doamne, cunoști vistieria talanților ce mi-ai încredințat și, iarăși: numai Tu știi risipa ce am făcut și reaua întrebuințare a darului Tău, de când, luându-mi trufaș partea mea de avere – nesocotind că ea nu e a mea, ci a Ta! – am plecat în ale lumii, s-o cheltui nechibzuit în trai pătimaș.

Bucură-te, Preacurată!

Icoana Maicii Domnului, Floare nevestejită

(Sursa imaginii: Dositeea)

Bucură-te, Preacurată! Binecuvantată ești

Ceea ce cobori în inimi bucurii nepământești

Și cu dragostea-ți de Maică ne acoperi iubitor,

Sârguind în ajutorul necăjitului popor.

Rugăciune pentru dobândirea dragostei

Iartă-mă, Doamne, că m-a necăjit omul și, smerindu-mă el, eu m-am mâhnit.Fratele meu îmi arată greșelile mele – puțina mea răbdare, iuțimea mâniei, repetata cădere din porunca iubirii și, nu în ultimul rând: nesuferita mândrie. Știu că fratele meu e dreptarul pe care mi-l dăruiești, ca să-mi ajute să mă abat din calea răutății. Eu, însă, caut îndreptățiri răbufnirilor mele.Iartă-mă, Doamne, și nu mă lăsa să mă fac numai trup!

Fratele meu m-a mâhnit. De luam seama la mine, nu mă mâhneam asupra lui, întristând Duhul Tău, ci căutam să găsesc, în ispita ce s-a ivit, prilejul de a birui răul din mine cu ajutorul Tău. Dar eu n-am stat de strajă inimii mele de lut. Ci am lăsat să intre în ea duhul mâhnirii și să-mi rănească tina sărmană cu încă o învoire cu el. N-am luat seama la mine, nici la duhul ce se apropia de inima mea și nu Te-am chemat in zorii ispitei pe Tine, Cel ce Singur poți să alungi răutatea care dă năvală asupră-mi și poți să mă vindeci de răutatea pământului care sunt.

Rugăciune la Maica Domnului

Maica Domnului, ridică-mi din adâncuri trupul greu,

Fă-mă zbor spre înălțime, dor aprins de Domnul meu,

Dă-mi râvnire să-mi duc crucea fără să mă uit ‘napoi,

Rădăcina ușurează-mi, aripa să n-o-ncovoi.

Rugăciune pentru fratele meu

Doamne,
fratele meu m-a-nvățat
ce e – durerea:
mi-a pus pe frunte cununa de spini
și mi-a învelit umerii
grijuliu (să nu-mi fie frig!)
în hlamida de sânge,
zicând
că-mi șade bine așa: împărat…

Icoana, fereastră spre cer...

Cea mai frumoasă definiție pentru icoană este această metaforă: fereastră spre cer. O definiție  cu adevărat inspirată.

Elementul comun al tuturor icoanelor este sfințenia persoanelor reprezentate în ele. Tocmai de aceea icoana are această calitate: de a ne facilita legătura cu Dumnezeu si cu sfinții Săi.

Ființa umană, grație dimensiunii sale spirituale, e însetată de Dumnezeu.

Așa se face că omul e într-o continuă căutare.

Câta vreme el caută numai lucruri materiale, e nemulțumit și e mereu însetat.

Iși dorește cu ardoare un lucru, îl obține (cu mai mult sau cu mai puțin efort) și, inevitabil, după un timp relativ scurt, vrea altceva, altul devine obiectul dorinței sale ardente. Îl obține și pe acela, dar nici așa el nu-i mulțumit și rămâne într-o înfrigurată căutare a ceva nou. De la o vreme, omul simte un gust amar, un soi de dezamăgire amestecată cu o lehamite ce nu poate fi vindecată și care îl duce încet într-o stare de deprimare fără un motiv aparent.

Portretul ineditei mele prietene, L.

Prietena mea L. este aceea care m-a învățat cea mai frumoasa lecție de viață.

L. mi-a fost prezentată cu mulți ani în urmă de către o doamnă, o cunoștință comuna a noastră.

Era o iarna cu nămeți ca-n povești, cum nu mai întâlnisem până atunci.

Dar bucuria zăpezii mi-a fost grabnic umbrită de întâlnirea cu L. și de faptul că nu puteam să nu țin seama de ea și de intervenția ei bruscă și neașteptată în viața mea. Căci L., care nu îmi plăcuse deloc, îmi schimbase viața cu totul, mai înainte ca eu să apuc să mă dezmeticesc.

Doamna care ne-a facut cunoștință mi-a spus ca L. își dorise de mult să fie prietena mea. Ba, chiar, că ea mă urmărise îndeaproape un timp. Nu o zi, două, nu câteva luni, ci – vreme de 20 de ani!

„Nu cred!” i-am spus doamnei pe un ton destul de tăios și neadecvat, ținând seama de faptul că doamna respectivă nu avea nici o vină că L. pusese ochii pe mine. „Eram copil pe atunci”, am protestat, „abia dacă aveam zece ani…”

Aripa păsării s-a frânt

Aripa păsării s-a frânt

Şi-i atârnândă la pământ…

Samarineanul – blând, duois,

A ridicat-o El de jos.